Cât de tare poate să doară?
Rușinea este ca o povară grea pe care o cari cu tine peste tot. Uneori nici măcar nu-ți dai seama că o ai, dar te face să mergi mai încet, să eviți anumite drumuri sau oameni. În terapie, când cineva încearcă să te ajute să o lași jos și să o privești mai atent, poate fi copleșitor.
Această rușine vine deseori din copilărie, din momente în care ai simțit că nu ești suficient de bun. Poate părinții au fost prea critici. Poate te-au comparat cu alții sau ți-au spus că nu meriți să fii iubit dacă nu faci lucrurile perfect. Sau poate ai fost ignorat, iar asta te-a făcut să crezi că nu contezi. Cu timpul, rușinea s-a transformat într-o parte din tine, iar acum îți e greu să vorbești despre ea fără să simți că te destrami.
De ce oamenii pleacă din terapie când ajung la rușine?
Pentru că doare. Nu doare doar puțin, ci foarte tare. Să vorbești despre rușinea ta înseamnă să îți deschizi cele mai fragile părți în fața cuiva, iar asta poate părea înfricoșător. Unii oameni simt că, dacă încep să vorbească, nu se vor mai putea opri. Alții cred că, odată ce-și arată această parte, vor fi judecați sau respinși.
De exemplu, R. , o femeie de 35 de ani, a început terapia pentru că simțea că nu mai poate comunica cu partenerul ei. După câteva ședințe, terapeutul a întrebat-o despre sentimentul că „nu este suficient de bună”. R. a simțit că nu poate suporta să vorbească despre asta. A spus că nu are timp de terapie și nu s-a mai întors. Dar adevărul era că rușinea o făcea să simtă că e mai bine să plece decât să riște să fie vulnerabilă.
Cum poate fi folosită arta pentru a face rușinea mai ușor de explorat?
Uneori, cuvintele sunt prea mici pentru a cuprinde intensitatea trăirilor. Aici poate să intervină arta intuitivă. Prin desen, culoare și formă, poți să exprimi ce simți fără să spui niciun cuvânt. În loc să vorbească direct despre lucrurile care dor, clienții pot desena sau crea un personaj care „poartă” această povară. Apoi, pot povesti despre acel personaj, ca și cum nu ar fi vorba despre ei.
Un instrument simplu pentru terapie: „Povestea unui personaj ascuns”
Obiectiv: Să explorezi rușinea fără ca clientul să simtă că se expune complet.
Instrucțiuni:
- Invită clientul să deseneze sau să creeze un personaj care simte o greutate în suflet. Poate fi un om, un animal, sau chiar o formă abstractă.
- Întreabă-l:
- „Cum arată acest personaj? Ce poartă pe umeri?”
- „Cum se simte personajul? Ce ar vrea să facă, dar nu poate?”
- Încurajează clientul să vorbească despre personaj ca și cum ar fi un prieten, nu despre el însuși.
M. și pasărea din colivie
M., 40 de ani, a spus că se simte mereu presat să fie perfect, dar nu a vrut să vorbească despre motiv. Când terapeutul i-a propus să deseneze ce simte, M. a creat o colivie cu o pasăre care încerca să iasă. Apoi a spus: „Pasărea asta se simte captivă. Crede că trebuie să fie perfectă pentru a-și câștiga libertatea.”
Prin acest desen, M. a vorbit despre rușinea și frica lui, fără să simtă că vorbește direct despre el. Ședința a devenit mai puțin dureroasă și, astfel, M. a continuat terapia.
Folosim instrumentele artei intuitive pentru că abordarea este mai puțin directă; clientul nu trebuie să se simtă expus, el vorbește despre personaj, nu despre sine. De asemenea, această abordare permite explorare treptată , emoțiile sunt revelate mai încet, în ritmul clientului. Nu în ultimul rând, demersul creativ creează siguranță. Procesul artistic reduce anxietatea și face terapia să pară mai accesibilă.
Rușinea este dificil de abordat, dar nu imposibil. Prin artă intuitivă, clienții pot găsi o cale mai blândă de a-și exprima emoțiile, fără să se simtă copleșiți. Metoda „Povestea unui personaj ” oferă terapeutului un instrument valoros pentru a-i ajuta să continue terapia, descoperindu-se pas cu pas.
Invită-ți clienții să-și creeze propriul personaj și să înceapă această călătorie de vindecare. Uneori, să povestești despre altcineva înseamnă, de fapt, să te apropii mai mult de tine.
Atelierul de Arte și Armonie 